Infinit.

             Timpul mi se aseaza tacut la masa si imi gusta cafeaua.Nu are nimic special, nu e nici frumos, nici urat.Poate doar ochii sai scrisi cu ani.Ani grei, ce apasa pe culoarea inca vie, ani incarcati cu vieti si trairi.Timpul nu e infinit, noi nastem infinitul si il atribuim timpului.Infinitul se naste din cele mai inalte sentimente care sunt totusi finite si cresc infinit.Pana la urma, ce e infinitul?Senzatia ca nimic nu se sfarseste sau e mai mult de atat?Poate e un ocean de oameni, ganduri, trairi care ne scalda sufletul murdarit de toate ispitele acestor zile.Poate e acea dimineata de vara, imbracata in ceata, ce ascunde un soare infinit de mare, infinit de pierdut in memoria noastra, care lumineaza doar ceea ce vor ochii nostrii sa vada.Privesc timpul cu regret, e un biet om pe langa care trecem cu nepasare, pe care il defaimam si il idolatrizam cu ipocrizie.